Mircea Dorin Istrate

poet, Târgu Mureş

poet, Târgu Mureş

Noapte fermecată 

Sub frunze de frăguţe, în puf de păpădie

Cuibar îşi are luna pe Coastă-n vârf de deal,

Şi-n liniştea adâncă, pe lunga sa vecie

Ninsori cu praf de stele coboară pe Ardeal.

În nucii singuratici, răriţi de timp, în vie,

Luceferii de noapte se-aprind scânteietori,

Speranţă şi nădejde la cel trudit să-i fie

Când ochii şi-i înalţă spre ceruri rugători.

Acolo e vecia, aicea-i doar o clipă

De viaţă măcinată de timpuri, ca la moară,

La unii-i grea şi lungă, la alţii-i fericită,

Prea multă-i amăgită şi prea puţin uşoară.

Ca apele în susur mereu preumblătoare

Se duc cu ele timpuri pe valuri unduite,

Şi-n mersuri negrăbite, eternic călătoare

Trecut îmi lasă-n urmă şi-un viitor nainte.

                           ***

Acum în miez de noapte doar vântul se alintă

Şi-n tremur mişcă frunza la plopii rari din deal,

Sub bolţi de nuci şi stele, îmi doarme învrăjită

Suflarea obosită a mândrului Ardeal.

         N-AŢI MAI DAT PE-ACASĂ

N-aţi mai dat pe-acasă voi de-un neam cu mine,

Un lichiu cu prune buna să vă facă,

Să vedeţi cuibarul unde fost-a bine,

Să gustaţi dulceaţa laptelui de vacă.

Să dormiţi în şură coperiţi cu stele

Pe un pat de iarbă, pernă de mohor,

Să vă ispitească visele rebele

Cu iubiri uitate ce v-au dat fior.

Un  Serai vă facă fluturii de noapte,

Zborul lor în roiuri, dansuri de cadână,

Greierii vă-ncânte ţârâind în şoapte

Şi-un sărut pe gene, somnul să vă pună.

Aerul vă-mbete cu aroma-i tare,

Câmpul, ochiul vostru să vi-l spele-n lacrimi,

Clopotu-n biserici cheme-vă-n altare,

Preotul strunească ale voastre patimi.

Iertăciuni să-mi cereţi de la ţintirime

Unde-şi dorm vecia cei cu nenoroc,

Într-un gând să puneţi vorbele de bine

Şi-n al vostru suflet, faceţi-le loc.

Doar aşa-ndulci-ve-ţi neamul cu iertare

Şi-ţi opri uitarea pusă pe-al vost nume,

Că de-o vreme satul în tăcere moare

Prea scăzând în toate, părăsit de lume.

                      ***

Când lăsa-ve-ţi satul într-o lăcrimare

C-aţi trecut pe-aicea, timpul să vă ştie,

Puneţi la troiţă muc de lumânare

Rugă-iertăciune, pentru veşnicie.

CÂND DATU-MI-AI SĂRUTUL

                         „Stă în taina unui gând

                          O iubire lăcrimând”

Când datu-mi-ai sărutul nălţată pe călcâi

Ai săvârşit cuminte  păcatul cel dintâi

Şi-atunci în foc de iaduri topitu-m-ai în chin

Tu înger fără pată, sămânţă de divin.

Sorbitu-m-ai cu ochii albaştri cum e marea

Şi-n cântec de sirenă vrăjitu-ţi-ai chemarea,

Făcând din cele clipe un dulce rai ceresc

Iar eu un rob de-a pururi, ca-n veci să te iubesc.

Din vremi în vremi aprins-ai iubirea pâlpâindă

Mereu mai însetată, mai dornică s-aprindă

În mine vâlvătaia, să-ntindă focul care

Un scrum mă lase-n urmă pe-a  timpului cărare.

Aşa că-n veci dorit-am iubirea ta de fată

Din inimă pornită, mereu adevărată,

Din sâmburul fiinţei  în toate pătimită,

Cu cela drag  alături doar fie-ţi împlinită.

Prin trecătoarea lume făcutu-ne-am cărare,

Iar din vecia clipei luat-am fiecare

Un bob de timp pe care să-l trecem împreună

Cu dragostea în suflet, ţinându-ne de mână.

Cu tine-n dulci clipite urca-voi în astral

Să fim aleşii lumii pe coama unui val,

Ce ne-o purta-n neştire în drum spre nemurire

Şi-acolo să rămânem, răsplată la iubire.

NU-MI PĂRĂSIŢI COLUMNA

Ce-mi câstigaţi de-mi părăsiţi Columna

Voi daci viteji în piatră stând eroi  ,

Din vremi în care prinsu-v-a furtuna

Cei ochi ai lumii-s îndreptaţi spre voi .

Modele-aţi fost la cronica în piatră

Voi neştiuţii mei adevăraţi ,

Prin jertfa voastră sângerată –n vatră

‘Naintea noastră  toţi sunteţi bărbaţi !

De soclul mi-l lăsaţi ca să  vă-ntoarceţi

La traiul vostru aspru , sănătos

Ce-o să-mi găsiti acol ,şi ce-o să-mi faceţi ,

Că timpu-i rău acum , şi-i mincinos .

Nu mai aveţi cel rege şi cea ţară

Şi nu mai e al vostru sfânt pământ ,

Ca toate-au fost lăsate  să îmi piară

Şi-ţi fi de-acum sărmane  frunze-n vânt .

Mai bine staţi acol , în văzul lumii

Fiori de bărbăţie  să ne daţi ,

C-atât ne-a mai rămas , să strângem pumnii

Şi să visăm la voi , cei înstelaţi.

ÎNTORSUL ÎN TRĂIRI

Tu satule m-aşteaptă că vin degrab-acasă,

Că e târzie vremea şi-o iarnă parcă-mi vine,

Iar sacul vieţii mele e greu şi mult m-apasă

De faptele făcute, de rele şi de bine.

Pe uliţa rărită vecini mai am în parte,

Puţini mai ştiu de mine din timpul trecător,

Cu ceilelţi doar aminte mă ştiu din vremi departe,

Cu cei ce-am fost de-o seamă voi fi nerăbdător.

Cu toţi vom sta-ntr-o seară la vorbe tăinuite

În faţă la o cană de vin din cela vechi,

Din vremile trecute aducerea aminte

S-o mărunţim în noapte, cât sta-vom de priveghi.

Aminte ne-om aduce de când eram o ceată

Pe maluri de Târnavă topind la vremi nebune,

Furând din raiuri sfinte, clipite ce odată

Le-am tăinuit în suflet, acolo să se-adune,

De jocuri nesfârşite în râs şi-n bucurie,

Hârjoanele cu fete ce-nmugureau iubiri,

De serile de clacă, de ruginita vie,

Colindele de miere născând Dumnezeiri.

De nopţile la poartă când inimi învrăjite

Se sărut-au nebune în fierbinţeli de jar,

De lacrimi şi ispite, de jurăminte sfinte

Din suflete pornite, cu gânduri la altar.

De jocuri şi-nvărtite ţinute până-n seară,

De fete ce-n ochiade topeau pe rând feciori,

Ţiganii care-n ceteri puneau cel dor în pară

Să facă şi bătrânii la ponturi uneori.

Ne-om număra la urmă să ştim câţi suntem vii

Şi câţi îşi dorm vecia pe unde mi-au plecat,

Pe cine nenorocul de-acum l-o nimeri

Pomelnic să mi-l facă, să nu fie uitat.

Nainte de plecare vom face-o-nchinăciune,

Ne ierte Preaslăvitul pe toţi care ne ştim,

Şi chiar de astă lume a fost

Noi am iubit-o toată, trăind-o ca destin.

SE  MICEŞTE  SATUL

’’Trece veşnicia

Peste lumea noastră’’

 

Tot mai mic e neamul, cât a mai rămas

Din ce-a fost odată fală şi mărire,

La cei duşi de-acuma pun un părăstas

Să-i cinstesc pe dânşii într-u pomenire.

Să mai ştie lumea că şi ei au fost

Trăitori prin veacul născător de timpuri,

Că aici cu alţii şi-au făcut un rost

Depănându-şi viaţa pusă-n anotimpuri.

Tata-n astă strană a-ngânat diecii,

La Măritul rugă spus-a preasmerită,

Viaţa să i-o ţină, lungă cât toţi vecii

Şi cu-ai lui alături fie fericită.

Mama la icoane plans-a-nlăcrimată

Deiei Născătoarea numai sănătate,

Pe copii să-i crească, fie-mbucurată

Că aceştia încă, s-or mări prin fapte.

N-au cerut mărire, aur şi avere

Cum îmi cer aceia nesătui în toate,

Încă pe deasupra fală şi putere

C-au ştiut că ele pline-s de păcate.

Azi căceruri, eu la rândul meu

Rugă preafierbinte nalţ cu sfiiciune,

De păcate toate ierte-i Dumnezeu

Şi-n a Sale raiuri, facă de mi-i pune.

Eu mai stau pe lume cât îmi e sortit

Să-mi trăiesc vecia clipei ce mi dată,

Dar să ştiţi că încă tare am iubit

Neamul şi părinţii, ţara şi-a mea vatră.

ARDEALU-MPĂRĂTESC 

Dacă mi-ţi da de mâine ce-n taină tot tânjesc

Şi încă pe deasupra să-mi fie de ajuns,

Şi bogăţii visate şi trai împărătesc

Şi viaţă dusă-n tihnă, de-acum pân’ la apus,

Tot nu v-aş da Ardealul, că nu îl târguim

Şi nici măcar o floare din el, nici bob  din vie,

C-aicea ni-i sortitul şi-atuncea când murim

Miroase ţintirimul a raiuri şi-a tămâie,

Şi-a lacrimă sărată , şi-a clipă de vecie,

Şi-a proaspătă crăiţă , şi-a fragă şi-a mohor,

Şi-a viorea ascunsă prin nalta colilie,

Şi a melin sălbatic, şi-a dulce cimbrişor.

Nu-i loc în astă lume cu-atâta frumuseţe

Unde să-ţi dormi vecia de-acum pân’ la sfârşit,

Unde măritul soare să-ţi de-a mereu bineţe,

Unde crăiasa lună să-ţi facă somn spăşit.

Ş-apoi aici ni-i neamul şi satul cel mutat

Din vale-n dealul ăsta, pomelnic să se facă,

Cu ei voi sta cât lumea să facem mare sfat,

Să umplem timp şi vremuri, de parc-am fi la clacă.

Măcar pentru atâta  eu n-am să dau Ardealul

Că vreau să dorm în tihnă acolo lâng’ai mei,

C-aicea nemuritul îşi are cuib în dealul

Ce m-a născut pe mine şi ma-nstelat cu ei.

Şi cum să-mi dau averea aceasta moştenită

Rămasă din vechime moşie azi şi mâine,

Cu huma ei mănoasă de doruri năpădită

Ce-a tot întors-o plugul, s-o facă dulce pâine,

Şi coasta unde luna îşi are cuib de taină

Şi prunii din pomişte şi râuri unduite,

Păşunile cu stâne şi codrii de aramă,

Câmpia foşnitoare cu lanuri aurite.

Ardealul nu-i o ţară, e suflet, e trăire,

E începutul lumii ce îl purtăm în noi,

E jalea şi amarul, e vis şi bucurie

E vorba legănată a carului cu boi.

E-a Maicii Născătoare grădină înflorită

Ce-n grijă Ea ne-a dat-o, ne fie dar ceresc,

Şi-apoi prin jertfa noastră să fie miruită

Să merităm odihna-n Ardealu-mpărătesc.

 

CURGĂTOAREA VIAŢA

 

 Înfloriţi pe-a vieţii vale,

Muritori cu sfîntul HAR,

Tot bătem a lumii cale

Veşnicindu-ne-ntr-un DEAL.

Că aşa e viaţa noastră

Un noroc purtat de val,

Ca la urmă sus pe-o coastă

Să rămânem în HAR – DEAL

Ăsta-i drumul celor care

Au primit al vieţii dar,

Să se nască jos în VALE,

Să se mântuie-ntr-un DEAL

DASCALILOR MEI

Voi ce-aveţi în grai dulceaţa rostuitelor cuvinte

Ce le puneţi ca plămadă într-un suflet de copil,

Din al vostru gănd, seminţe azi le faceţi pentru minte

Să rodească înmiite, pentru vremuri care vin.

Ca o flacără vă ardeţi ca să puneţi în fiinţă

Şi-n a tainiţelor inimi sfinte boabe de lumină,

Iar fântâna vieţii voastre apă vie însfinţită

Următorilor le deie, că sunt cruzi şi fără vină.

La puţini statui va face viaţa asta hăituită

Ce-n nevoi şi suferinţă vă va arde ca pe-o iască,

Voi, crescuţi în demnitate într-o lume prea grăbită,

Sunteţi oastea cea modestă, osândită să trăiască.

Eu v-aseamăn, de-mi daţi voie, cu o candelă aprinsă

Care arde tremurată sus pe tâmple de altare,

Să-nsfinţească darul vieţii şi-ntr-o lacrimă prelinsă

Să adune bucuria, că pe mulţi făcut-aţi oameni.

 

AŞTEPTAŢI-MĂ CĂ VIN      

 

De mi-ţi face peste maluri

Pod din florile de crin,

Şi la gat de-or bate valuri

Aşteptaţi-mă că  vin !

În caleşti din coji de nucă

Poleite-n aur toate,

Înhăma-voi să mă ducă

Toţi luceferii din noapte.

Şi voi fi ce-am fost nainte

Hoţ copil furând vecie,

Din cel rai cu-a sale sfinte

Negândind la ce-o să fie.

Prea spăşit şi-n lăcrimare

Îi voi cere le Măritul,

Să îşi facă îndurare,

Şi să-mi deie, nemuritul.

Eu l-oi ridica în slavă

Şi-oi promite vii iubiri,

El, îmi lase cea Târnavă

Cu trecutele-amintiri.

Rai din malul ei mi-oi face

Adunând ca şi avere,

Cel trecut care s-o coace

Îndulcindu-se în miere.

Când m-oi sătura-n vecia

Ce mi-a dat-o în păstrare,

Voi lăsa copilăria

Şi m-oi duce, în uitare.

Azi când stau pe maluri triste

Apa-n zbatere la gat,

Fluturare-i de batiste

Vremilor care-au plecat.

              ***

De va creşte peste maluri

Pod din floare de melin

Şi la gat seca-vor valuri

E târziu, şi nu mai vin.

 

 

 

SCRISOARE CĂTRE MAMA

Mamă-ţi fac un rând de carte că de mult nu ţi-am mai scris

Ca să-ţi spun că astă noapte am avut, aşa, un vis,

C-a venit la mine tata să mă vadă , de şi-i dus

Şi-ncă mulţi din neamul nostu ce-s la Domnu-n ceruri sus.

Pune mamă o prescură pentru morţii care-i ştii

Şi-un pomelnic de iertare la aceia care-s vii,

Şi îmi lasă o lumină la toţi duşii pomeniţi

Că şi noi om fi ca mâine lângă dânşii rânduiţi.

Nalţă rugă lăcrimată, milostivă, de-ndurare

Iar la Domnul preasmerită, cere-i încă îmbunare

Pentu bunii păcătoşii ce-au făcut la ceruri rând,

Tot răbdând amarul vieţii, cât trăit-au pe pământ.

Doar acol’ s-or hodiniră clipă lungă de vecie

Mulţumiţi şi ei odată că scăpat-au de robie,

Şi-au lăsat să facă alţii greaua muncă, nemiloasă,

Ca să-şi ducă crucea vieţii pusă-n soarta neîntoarsă.

Dacă-i face un pomelnic pentru morţi şi pentru vii

Pe vecinii noştri încă nu-i uita ca să mi-i scrii,

Că şi ei ne-au fost apoape, şi-ncă mult ne-au ajutat

Când necazurile vieţii peste noi s-au aşezat.

Şi mai spune-i la părinte că acasă de-oi veni

L-oi căta, să stăm de vorbă despre cum ne-om osteni

Ca să facem o troiţă, ce s-o punem pân’ la vară

Pentru morţii din războaie, ce căzut-au pentu ţară.

Iar la cantor, zi-i să-mi ţină locul meu tocmit, în strană,

L-oi plăti şi anul ăsta, nu l-oi cere de pomană,

Şi mai dă vreo două cupe de bucate la săraci

Ca să-nchine câte-o cruce pentru ceia ce ni-s dragi.

Pân-atuncea dragă mamă îmi mai rabdă pic de vreme,

Oi veni cam într-o lună, nu-ţi fă griji şi nu te teme,

Domnul numai să te ţină printre vii Lui în samă,

Şi te rog încă odată, nu uita prescura mamă !

 

DE TINE FI-VOI VREDNIC

 

Mijit în astă lume acolo-n vârf de deal

De tine fi-voi vrednic iubitul meu Ardeal

Să fiu măcar o slovă în paginile-ţi scrise,

Clipită priponită în vremile-ţi nestinse.

De n-oi lăsa în urmă ceva ce să te urce

Nevrednic sunt de tine să-ţi port sfinţita-ţi cruce,

Că tu mi-ai dat de toate să am de vieţuire

Iar eu dator ţi-s încă, să ’nalţ a ta mărire.

Când huma ta călca-voi cu pasul apăsat

Puteri mi-i da din tine să fiu al tău soldat,

Ca  mâna şi cu viaţa-mi să-ţi fie trainic scut

Să-ţi apăr moştenirea rămasă din trecut.

Că viaţa ta e viaţă din vieţile-adunate

Din piepturile noastre, ce pentru tine bate

Să stai în demnitate măritul meu Ardeal,

Şi vrednici prunci să-ţi nască, norocu-n vârf de deal.

***

MIRCEA DORIN ISTRATE

                            poet, Târgu Mureş

(n.17.04.1945,  Adămuş, jud. Mureş)

Studii : Liceul Târnăveni, Fac. Istorie-Geografie

Profesor şi mai apoi director la Şc.Generală Băgaciu, jud. Mureş.

Director Muzeul Orăşenesc Târnăveni

Restaurator Muzeul Judetean Mureş.

Ofiţer superior  Serviciul Român de Informaţii.  Pensionat în anul 2000.

Activitatea sa este remarcabilă. Deşi debutează târziu, culege înalte aprecieri încă de la debutul care va avea loc in anul 2006 în cotidianul mureşan”Cuvântul liber,,

Din anul 2007 până în anul 2011, înceape să-i fie răsplătită activitatea literară cu numeroase diplome şi premii.printre care:

Diploma de suflet– Concursul Naţional de Poezie „Dor de Dor,, ,Ediţia a II-a,Cluj-Napoca; Premiul III- Secţiunea poezie la Concursul Naţional de Creaţie Literară  „D.Bolintineanu”,Ed.2007.Premiul I Secţiunea poezie, la Concursul Naţional de Poezie „Vara visurilor mele”, ediţia a VI-a,  Editura „Amurg Sentimental” – Bucureşti;

Premiul Bibliotecii Municipale „Petru Maior,,,Reghin– Concursul Naţional de Creaţie Literară „Prima iubire”, ediţia a II-a Reghin, Organizator: Direcţia  Judeţeană Pentru Cultură, Culte şi  Patrimoniu Cultural Naţional Mureş;

Premiul I – Concursul Naţional de Poezie „Dor Mărunt”; Organizator:  Asociaţia pentru dezvoltarea şi promovarea spiritului rural şi Revista literară „Dor de Dor”; Premiul -Festivalul Internaţional de poezie „MihaiEminescu”, ediţia a VIII-a, Sângeorgiu de Pădure; Organizator:  Asociaţiunea transilvană pentru literatură română şi cultura poporului român ASTRA – Despărţământul „Teodor Muică” – Sângeorgiu de Mureş;

Apariţii editoriale:

 – volumule de poezii „HAR – DEAL”,  Editura Nico, Tg.-Mureş

„URMA”,  Editura Nico, Tg.-Mureş

„PODUL”,  Editura Nico, Tg.-Mureş

MARELE  PREMIU  PENTRU  POEZIE acordat la Concursul  Naţional de Poezie, Proză,  Critică, Literatură, Pictură şi Fotografie  Artistică Botoşani – Ipoteşti,  prima ediţie -2011

În manuscris, peste 600 poezii, o parte din acestea au apărut în revistele de cultură: „DOR  DE DOR”,  „SUD”, „AMBASADOR”, „AMURG SENTIMENTAL”, „PIETRELE   DOAMNEI”, RP etc.

Revistele maramureşene: „SLOVA   CREŞTINĂ”, „GLAS  COMUN”, „SLOVA  COPIILOR”, Revista „ECOUL”, „CĂRTICICA  DE COPII”, Cotidianul „Cuvântul  liber” etc.

Pregătite pentru tipar volumele de poezie „CUMPĂNA”, „ÎNDULCITELE IUBIRI”, „ROIUL”.

Reclame

Un gând despre „Mircea Dorin Istrate

  1. DUMNEZEU SA VA AIBA IN GRIJA SA. NU MI-AM PUTUT OPRI LACRIMILE LA CITIREA VERSURILOR DE MAI SUS… VA CAUT DE CATIVA ANI DE ZILE…. V-AM SUNAT PE 17 APRILIE IN DOI ANI LA RAND… ACUM 25 DE ANI M-ATI AJUTAT INTR-O SITUATIE DE VIATA… NU AM AVUT CAND SA VA MULTUMESC. SPER SA AM OCAZIA PT. A VA TRANSMITE PERSONAL GANDURILE MELE DE RECUNOSTINTA. CU STIMA SI RESPECT, RODICA GHILE

Comentariile sunt închise.